Un amic bun, IULIAN MANOLE ( 10 K), plecat in Australia de pe cand era bunica fata, fost coleg de liceu cu noi pana prin 1991, m-a rugat sa-i postez pe blogul nostru ( si al lui ), o povestioara pe baza unei amintiri de-a lui despre un concert de muzica clasica, la care a mers cu colegii... Nu l-am putut refuza, va dati seama, mai ales ca mi-e dor de el si abia astept sa-l revad in vara asta, dupa 21 de ani... Va redau povestea lui, asa cum mi-a trimis-o:
Pe vremea cand inca se purta uniforma, una dintre cele mai placute vesti care le primeam in liceu (eu ma refer la mine) era cand ni se spunea ca trebuie sa mergem ori pe stadion, ori la ceva munca “voluntara” cum era culesul de fructe sau mai ales cand ne luau cu autobuzele (autobuzurile??? scuzati-mi gramatica dar sunt plecat din Romania din 1991) si ne duceau la un fel de sortare de cartofi.
Si bineinteles inainte de a ne urca inapoi in autobuze ne controlau si ne verificau cum se face acum in aeroporturi ca nu cumva sa fi luat niste cartofi cu noi.
Numai imi aduc aminte ce eveniment a fost ci doar s-a facut un mic anunt ca ne asteapta autobuzele afara si ca mergem la un concert. Concert huh??? Bucuria mi s-a dus imediat cu toate ca imi placeau autobuzele. Deoarece concert nu putea sa insemne decat poate vreun discurs tinut de parintele natiunii sau mai stiu eu ce.
Si totusi nu ne-au dus la un discurs ci ne-au dus la Ateneul Roman. Ei bine ma gandeam nu este discurs dar este doar un concert ceva de muzica clasica. Adica nu vedeai o chitara sau baterii/tobe ci doar niste indivizi imbracati la costume care se vedea pe fatza lor ca nici ei nu prea sunt incantati sa faca parte din acest eveniment pe care-l sarbatoream in acea zi dar despre care nu-mi mai aduc aminte deloc ce eveniment era.
Toti ne dadeam ochii peste cap ca o sa fim torturati adica o sa trebuiasca sa stam sa ascultam la acea muzica scartzietoare care nu era deloc “cool” (deja vorbeam in engleza pe vremea aia...or maybe not). Cert este ca nici unul din noi nu era incantat de ce avea sa urmeze. Dar cumva ne-am resemnat ca tot mai bine e asa decat sa fim in scoala asa ca hai sa-i ascultam si pe acesti muzicieni.
Si odata ce au inceput sa cante din instrumente s-a intamplat un mic miracol care parea mai de necrezut cu fiecare minut care trecea. Nimeni nu mai soptea unul cu altul cum era obiceiul cand eram plictisiti in clasa si asteptam sa sune soneria, si toti incepusem sa ascultam acea muzica clasica. Nu numai ca ascultam dar chiar imi si placuse muzica. Si miracolul a continuat. Dupa vreo aproape 50 de minute de muzica clasica de orchestra la care ascultasem cu totii s-a intamplat cel mai mare “miracol” care l-am vazut de cand am fost in tot liceul. Fara sa ne vorbim unii cu altii si aproape instantaneu toti ne-am sculat in picioare am izbucnit in aplauze si nu ne-am oprit pana cand muzicienii si-au reluat locurile pe scaune si ne-au mai delectat cateva minute cu muzica lor clasica.
Se vedea pe fetzele lor ca si ei erau uimiti ca niste adolescenti din liceu adusi fara voia lor la acest concert au apreciat muzica clasica si chiar i-au bisat.
Nu am mai fost la nici un concert de muzica clasica de atunci, dar acea seara a ramas pentru mine una dintre cele mai placute seri din liceu. Sper ca nu sunt singurul care-si aduce aminte de acest concert. Poate voi vi-l aduce-ti aminte in mod diferit, dar eu unul asa mi-l amintesc."
Si bineinteles inainte de a ne urca inapoi in autobuze ne controlau si ne verificau cum se face acum in aeroporturi ca nu cumva sa fi luat niste cartofi cu noi.
Numai imi aduc aminte ce eveniment a fost ci doar s-a facut un mic anunt ca ne asteapta autobuzele afara si ca mergem la un concert. Concert huh??? Bucuria mi s-a dus imediat cu toate ca imi placeau autobuzele. Deoarece concert nu putea sa insemne decat poate vreun discurs tinut de parintele natiunii sau mai stiu eu ce.
Si totusi nu ne-au dus la un discurs ci ne-au dus la Ateneul Roman. Ei bine ma gandeam nu este discurs dar este doar un concert ceva de muzica clasica. Adica nu vedeai o chitara sau baterii/tobe ci doar niste indivizi imbracati la costume care se vedea pe fatza lor ca nici ei nu prea sunt incantati sa faca parte din acest eveniment pe care-l sarbatoream in acea zi dar despre care nu-mi mai aduc aminte deloc ce eveniment era.
Toti ne dadeam ochii peste cap ca o sa fim torturati adica o sa trebuiasca sa stam sa ascultam la acea muzica scartzietoare care nu era deloc “cool” (deja vorbeam in engleza pe vremea aia...or maybe not). Cert este ca nici unul din noi nu era incantat de ce avea sa urmeze. Dar cumva ne-am resemnat ca tot mai bine e asa decat sa fim in scoala asa ca hai sa-i ascultam si pe acesti muzicieni.
Si odata ce au inceput sa cante din instrumente s-a intamplat un mic miracol care parea mai de necrezut cu fiecare minut care trecea. Nimeni nu mai soptea unul cu altul cum era obiceiul cand eram plictisiti in clasa si asteptam sa sune soneria, si toti incepusem sa ascultam acea muzica clasica. Nu numai ca ascultam dar chiar imi si placuse muzica. Si miracolul a continuat. Dupa vreo aproape 50 de minute de muzica clasica de orchestra la care ascultasem cu totii s-a intamplat cel mai mare “miracol” care l-am vazut de cand am fost in tot liceul. Fara sa ne vorbim unii cu altii si aproape instantaneu toti ne-am sculat in picioare am izbucnit in aplauze si nu ne-am oprit pana cand muzicienii si-au reluat locurile pe scaune si ne-au mai delectat cateva minute cu muzica lor clasica.
Se vedea pe fetzele lor ca si ei erau uimiti ca niste adolescenti din liceu adusi fara voia lor la acest concert au apreciat muzica clasica si chiar i-au bisat.
Nu am mai fost la nici un concert de muzica clasica de atunci, dar acea seara a ramas pentru mine una dintre cele mai placute seri din liceu. Sper ca nu sunt singurul care-si aduce aminte de acest concert. Poate voi vi-l aduce-ti aminte in mod diferit, dar eu unul asa mi-l amintesc."
