Sunt dezolat!

Dragii mei, v-o amintiti pe Anda. O fata de o finete rara, de familie buna, o tipa educata, care invata bine si era ok din toate punctele de vedere.
Era prietena cu Razvan Turcila, un tip de acelasi nivel, baiat fin si cu educatie. Ar fi fost intrunite toate conditiile pentru un traseu bun dupa liceu, dar iata ce caz ingrozitor avem aici:

Anda face Universitatea din Cambridge, in loc sa se realizeze frumos la noi in tarisoara, printre oamenii muncii, eventual la seral.
Adica nu putea si ea sa faca un Spiru, sa zicem, apoi sa bage un master, chiar doua si sa lucre intr-o multinationala de unde sa ne scoata ochii cu ce a ajuns ea?
Cambridge, Cambridge. Batman, batman. Foarte, foarte urat.

Ne e rusine cu astfel de romani, ei ne fac de bacanie peste hotare!

Anda pe facebook

Poze vechi si noi

Cum nu s-a indurat nimeni sa posteze poze de la intalnirea noastra, am facut-o eu...si ca o adevarata taranca ce sunt am facut upload direct aici... Ce dracu' sa ma complic cu link-u' asa cum m-a educat, la inceputul blogului, colegul Dan??? !!!!! Multumesc colegutilor care au furnizat pozele... Pupici tuturor. (M-am scrantit cu atatea diminutive...)

Hai noroc, zic.

In primul rand ma bucur ca ne-am adunat. La BrauHaus, acum o saptamana si aici pe blog. Mie mi-a facut foarte bine intalnirea noastra pentru ca fara ea n-as fi realizat asa, aproape palpabil, un lucru extrem de simplu: relatiile din liceu, relatiile dintre noi, prieteniile care s-au nascut au fost singurele legaturi absolut dezinteresate din viata mea. Si cred ca si a voastra. Dupa liceu cand am intrat in viata toate conexiunile noastre purtau amprenta unui interes si astfel prietenia care se nastea din acea conexiune nu era una pura suta la suta. Mi-am dat seama de asta dupa cateva beri la BrauHaus cand am plonjat intr-un trecut de amintiri in care toti eram prea mici, prea prosti, prea curati, prea naivi si prea in afara vietii ca sa avem la noi altceva decat bucuria de a fi unii cu altii.

Am sa incerc sa tin pasu cu voi si sa scriu si eu pe aici desi Carlea si Violeta vad ca sunt activi rau de tot.

V-am pupat!


PS. Care mai tine minte daca era in echipa care a dat teapa la bere la Poiana sa spuna prezent ca vreau sa avem o rememorare cat mai precisa. Ma interseaza procesul in care s-a facut evacuarea terasei fara sa se prinda chelnerii. Mi-aduc aminte doar ca la un moment dat s-au prins si noi fugeam rau de tot. Dar care noi? Jean, Carlea, Poga? Altii?

Jan ne distrugea moral!

Îmi doream de multă vreme să văd şi eu un film porno, dar nu avusesem ocazia până într-o fericită (şi nenorocită în acelaşi timp) zi.
Dintre cei la care aveam acces, aveau video doar trei prieteni ai mei - Marius (din bloc de la mine), Sergiu Andrea şi Jan Antonescu.

Din ăştia, care credeţi că putea avea oarece legături cu pornografia? Sergiu.
Nu. Evident, domnu' Jan.
Deci mă duc la Jan împreună cu mai mulţi, printre care şi simpaticul Alex nu mai ştiu cum, prieten vechi al lui Jan – căci se făcuse anunţul cel mare: avem film porno!

Ghiozdanele şi mapele au fost aruncate claie peste grămadă şi fiecare a căutat să ocupe un loc cât mai bun la videotecă. A început filmul. Dragi colegi, am fost şocat.
Ce făceau femeile alea cu gura, sunt absolut, dar absolut convins că nici nu vă puteţi imagina.
Şi femei normale, ca alea pe care le vezi pe stradă, nu arătau toate ca Ciciolina sau Lavinia Şandru.
Am plecat de acolo tremurând, cu ochii beliţi în cap, iar coiţele mele, altfel modeste, se făcuseră cât pumnul lui Tolea Ciumac.
Nu ştiu ce efect are primul film porno (şi singurul, în cazul meu, da? ca mai citeste si nevasta-mea p'aci) asupra altor tineri, dar pe mine m-a bulversat în aşa hal încât aveam senzaţia că orice femeie mai frumoasă de pe stradă poate fi convinsă foarte uşor să sară în pat. Sau pe masă. Sau sub masă. Ori direct pe lustră, să nu ne mai complicăm aiurea.

Ajung la liceu, când ce să vezi în curte, frumuşica Adelina era singurică.


Era una din cele mai dorite fete din clasă şi chiar din liceu şi credeţi-mă că în sarafanul scurtuţ, cu o palmă deasupra genunchiului şi cu dres alb, te făcea să nu te mai gândeşti nici chiar la bac. Nu ştiu exact ce-am făcut eu acolo prin jurul ei, cert este că am reuşit să o murdăresc pe ciorăpei cu apă murdară, dintr-o băltoacă.
Mi s-a părut un gest normal, cavaleresc şi lipsit de orice conotaţie necolegială (să n-aud nimic, da?) să o şterg pe biata fată pe ciorăpei. Am scot batista şi cu mâinile tremurânde am început pe jos, pe la pulpiţele alea de le zice gambe. Ea zâmbea aşa vulpeşte, eu mă prefăceam foarte serios, adică mă-nţelegi nu era nicio chestie deosebită pentru mine, făceam asta zilnic.
Dar, fatalitate, cu capul plin de scene porno am prins curaj şi am urcat tot mai sus. Când am trecut de genunchi am revenit la realitate. Brusc. Adelina mi-a frecat o palmă de m-a făcut să realizez că viaţa nu-i ca filmul.

Pardon şi fi-r-ai al şomajului să fii, Jane, cu filmele tale!

CONCURS... FARA PREMII

RECUNOASTE PERSONAJELE SI POTI SCRIE SI CE-TI ADUCI AMINTE DESPRE EI. PREMII NU EXISTA CA E CRIZA. SUCCES SI PUPICI.

Cu barcile prin Herastrau...

Pentru ca, tot am zis ca o sa postam o bucatica din viata noastra de liceeni, hai sa va povestesc cum petreceam perioada de vara in timpul liceului, prin anii ' 90... Eram in clasa a X a (cred), oricum, situatia se perpetua (mai putin iarna) de prin vara clasei a IX a, asta ca sa va dati seama ca eram niste copii "foarte silitori", "foarte cuminti" si pot continua pe acelasi ton ... Asta am scris-o pentru fi-miu, daca-i trece vreodata prin cap sa intre aici si sa citeasca ce scrie maica-sa, el fiind elev tot la Neculce, intr-a XI a.

Dar, sa revin ca, am luat-o pe aratura, senina si cretina ca babele... Plecam in mod frecvent (zici ca avea raie scoala, asa fugeam de ea), in Herastrau la plimbare cu barca... Romantici si noi, ce sa mai... Impreuna cu Ioana Bovo ( azi Ioana Bovo Marlow), cu Gusti Ionescu (azi doctorul Augustin Ionescu - nu-i cereti consultatii pentru ca-i veterinar), cu Catalin Codita ( "marele" nostru tenismen, azi cred ca-i prin Canada), cu Stefan Preda ( pe care l-am revazut cu drag, dupa 20 de ani), cu Iulian Manole (de care mi-e tare dor iar el e in Australia) si cred ca lista poate continua cu foarte multi, pentru ca noi inchiriam de regula vreo 4-5 barci si nu aveam voie in barca decat 4 ... Deci, IUBEAM SCOALA !!!!!

Ajungeam la debarcader, dadeam buletinul si banii, luam barca si da-i tata, la vasle. Nu va ganditi la tampenii ca, nici noi nu ne gandeam... Stiu doar ca mergeam spre coada lacului ( sa nu ne vada aia de la debarcader) si da-i harjoneala... Ne stropeam unii pe altii ( ziceai ca au pus pompierii furtunul pe noi), ne prosteam trecand din barca-n barca, unii mai curajosi se dezbracau si sareau in lac, pana cand, intr-o zi din asta de mare veselie, apar unii langa noi ( si ei tot cu o barca), dracu'i vazuse ca noi nu, noi eram prea preocupati sa ne prostim. Pesemne ca astia, care aveau lacul in grija, vazand ca noi ne-am facut abonament si venim aproape zilnic, dar dupa ce luam barcile ne cam volatilizam din raza lor, si-or fi inchipuit ca facem cine stie ce si ne-au urmarit... Tocmai bine ca ne-au prins la scaldat si stropit si, foarte seriosi, ne-au spus sa tragem barcile la mal ca, o sa vedem noi ce patim... Sper ca va aduceti aminte ca-n vremurile alea exista si putin respect, si putina rusine, si putina frica. Asa ca, noi ca niste liceeni cuminti ce eram, ne-am dus "spasiti" spre debarcader. In barci, care mai de care, faceam pe vitejii, dupa ce am ajuns la debarcader si ne-au spus aia ca nu "pupam" buletinele pana nu golim de apa toate, dar absolut toate barcile ancorate, ne-a cam pierit zambetul... Eh, dar nu pentru mult timp. Pentru ca, am luat partea plina a paharului: ne-am petrecut minunata noastra dupa-amiaza, golind apa din toate barcile ancorate la mal... in bombanelile lui Gusti si-n hohotele noastre de ras...DAR IMPREUNA. Au fost si "dezertori" de la aceasta corvoada, dar i-am iertat. Asa ca, asta a ramas una din cele mai haioase amintiri... Toti cei implicati si-o amintesc cu zambetul pe buze...

Episodul 2 ... Eu, Capota M. si partial Chirila T., am petrecut, pana dimineata (aproape), intr-una din scarile blocurilor de 4 etaje dintre Ciuperca si Domenii....

Va urma...

Recunoasteti personajele?

Iata o superba fotografie de tinerete.
Il avem pe Fasole (gata sa i se taie capul, dar cred ca a scapat, fiindca la intalnire arata foarte bine- nush ce dreaq mananca unii de arata asa si eu zici ca zilnic sunt sculat in reteveie si trims flamand la sapa), Marius Burdusel, Dana Marin si un pic de Misu, in spate. Pe restul nu-i recunosc.
Misule, inca nu ti-ai validat contul pe blog, haide sa bagi si tu carbuni.

multele tampenii din timpul celor mai frumosi ani...

Trecuse revolutia, euforici fara voie, visatori si prea increzatori in libertate, incepem trimestrul al II-lea, poate cele mai frumoase luni de scoala; nu mai tin minte mare lucru, dar clar nu faceam nimic, doar greve si conspiratii impotriva profesorilor ai naibii... "Jos Parlea!" cred ca cel mai intalnit slogan pe coridoare.

Iunie, eveniment important la universitate, mineriada daca a uitat cineva. Desi in sfaturile tuturor "nu va duceti la universitate" era ce-a mai folosita fraza, bineineteles ca primul lucru la care ne gandim cu Capota, este sa mergem la universitate. Cu gura pana la urechi, ajungem la universitate, trecem neobservati de primele flancuri de mineri si ajungem pe la arhitectura fara sa ne bage mai nimeni in seama pe tot parcusrul drumului. Multe detalii nu-mi mai amintesc, imi amintesc insa, doar, ca ne-am trezit deodata alergati de un grup de mineri, nu ca ar fi avut neaparat ceva cu noi, dar eram pe langa un alt grup de studenti mai galagiosi care fugeau si ei care incotro vedeau cu ochii; ma rog, ne prind cumva alti mineri, ne vad inofensivi, ba chiar caragiosi cu fetele noastre de copii tampiti, ne sperie un pic ca ne dau o bata pe spinare, dupa care ne trimit spre iesirea din zona, cumva escortati. Plecam cu coada intre picioare spre casa, intr-un hohot de ras, gandindu-ne la alte tampenii de la vremea respectiva.

Partea ce-a mai interesanta abia acum apare. Venind spre liceu, pe la victoriei, gasim un fel de baner pe jos, o carpa cu doua bete, pe care scria "COMUNISM CU FATA UMANA", luam banerul de pe jos si intr-un hohot de ras incepem sa-l purtam ridicat, ca niste participanti la manifestatie; mergem pret de cateva minute, hlizindu-ne la maxim, cand in fata ne apare tovarasa de fizica, d-na PANA; instantaneu ne dispare zambetul si cumva incercam sa scapam de baner, "Stati asa!" vocea tovarasei ne rasuna in urechi, inlemniti si putin balbaiti incercam sa schitam un fel de "buna ziua"... "Ce aveti voi acolo?"... "aaaa aaa aaaaa, nimic tovarasa profesoara!?!?!" "Ia sa vad!", "hm, comunism cu fata umana?", "da, voi stiti ce inseamna???" "nu tovarasa, era pe jos... si...", "bine, lasa ca vorbim la ora de fizica!!", "la revedere", "sarutmana..."; inlemniti, tremurand, fara nici un pic de urma de hlizeala, ne indreptam tacuti spre casa.

Ora de fizica, "Oprea si Capota, se se ridice in picioare!", "Imi puteti acum explica ce inseamna "comunism cu fata umana?", "nu tovarasa profesoara, noi doar l-am gasit pe jos si radeam si noi un pic...", "bine, bine, scoateti o foaie de hartie..."

... trimestrul II, numai note de 2 si 3 la fizica, orice extemporal sau ascultare era un esec.

... trimestru III, 2 si 3 continua sa fie rasplata maxima pt un efort sustinut de toceala, nimic, nici o metoda de rezolvare nu parea sa o induplece cumva, acel baner exista viu in amintirea tovarasei de fiecare data cand era vorba de oprea si capota;

Tampenii am facut cu nemiluita, dar de departe, pe asta nu cred ca am s-o uit vreodata, cand imi amintesc de anii de liceu.

martinez

Cand sa aiba loc urmatoarea intalnire?

Eu auzisem de o propunere ca sa fie pe 4 martie (sper ca 2012)
Sincer, cred ca ar fi mai misto sa facem intalnirile pe timp calduros, sa putem sta la o terasa, nu sa ne pisam pe noi de frig pana la un local unde sa ne imputim de fum. Ori la inceputul verii, cand omul inca nu a plecat in concediu, ori in toamna, cand s-au terminat concediile.   Eu as merge pe iunie sau septembrie. Dar nici in august nu-i urat (dar s-ar putea sa fie mai multi plecati.
Dar e liber la discutii, propuneri si votare.

Aici e votarea

Inceput de poveste de dragoste, distrus miseleste de un telefon nenorocit!

Dragii mei, să vă povestesc una dintr-a 9-a.

La un moment dat începuse să-mi cam placă de Dana Marin (care părea că mă simpatizează, deşi se uita la mine cumva şmecheros, de se vedea că mă miroase că sunt încă un puşti cordit), iar prietenul meu vechi Sergiu Andrea era îndrăgostit lulea de prietena Danei, frumoasa Oana Pânzaru din Bucureştii Noi, prietenă şi cu Adelina.
Nu mai ştiu unde am fost noi într-o zi mai mulţi, cert este că am ajuns toţi patru, Oana, Dana, Sergiu şi cu mine, într-un parc. Acolo, la umbra boscheţilor, eu şi Sergiu am început să ne spargem în figuri, să le impresionăm pe fete. Le arătam ce scheme de jiu-jitsu ştiam noi, ne dădeam peste cap, ne răsuceam mâinile, ne făceam că ne luptăm la greu, ce să mai, rupere în băşini urât de tot.

Fetele se uitau la noi într-un fel care mă face să mă îmbujorez şi acum, să moară Cichi Cian de vă mint!
Buuun, deci începutul fusese făcut, acum trebuia să aprofundez de unul singur relaţia cu Dana.
După câteva zile o sun pe Dana Marin să o invit la film (cred). Îmi răspunde destul de rece, în fine, îmi fac curaj şi o invit şi ea de colo sare:

- Ca ce chestie să mergi tu cu mine la film?

Mă nene, mi-au cazut 00le din chiloţi când am auzit. Şi deodată a lătrat un câine. Dar eu ştiam că Dana nu are câine!!!
- Auzi, da’ când ţi-ai luat tu câine?, o întreb nedumerit.
- Păi nu l-ai văzut ieri?, mă întrebă fata, cu o ditamai mirarea în glas.

De fapt nu era Dana Marin, ci Dana Colet, o altă colegă la care fusesem cu o treabă cu o zi în urmă şi greşisem telefonul. Şi aşa mi-am pierdut curajul să o mai sun pe adevărata Dana Marin.

Acesta este blogul comun al unor liceeni de la Ion Neculce

Ce trebuie sa faci ca sa publici si tu aici?
(numai daca esti dintre noi, elev la Ion Neculce intre 1988 si 1992 plus repetentii :P )

Pentru ca se vrea un blog interactiv, cu mai multi autori, se procedeaza asa:

- Daca n-ai adresa de mail pe gmail (tarane, si ai doar pe yahoo sau alta prastie de mail), iti faci una.
- Ne trimiti solicitarea de a scrie aici  (pe adresa liceenilaneculce@gmail.com )si noi iti vom trimite pe mail invitatie.
Asa te vei putea loga cu parola ta de gmail si vei putea posta. (sa scrii frumos, sa nu te trezesti iarasi corigent, da?)
- Postezi text si poze (daca ai video cmpromitatoare cu Chirila, cu atat mai bine), iar cel mai bine ar fi sa hostezi pozele in alta parte ( sa zicem pe  http://photobucket.com/si, imgur.com ) aici sa pui doar codul, sa nu irosim spatiul. Dar cum stiu ca nu te pricepi si esti un ingramadit, o haimana, un corijent nenorocit, poti sa faci si upload, dar nu baga poze prea mari (atat in lungime - ca strambi blogul - cat si ca spatiu) poti sa faci si upload.
- Baga si text, ca de aia te-a tinut maica-ta, saraca la scoala cu sudoarea fruntii - amintiri, dezvaluiri, calomnii - cele mai mizerabile materiale vor fi premiate si trimise la click si can-can.

Ne bazam pe tine, te asteptam, te iubim (daca arati onorabil), ura si la gara si vezi ca pana una, alta, se zice ca Vineri, 4 martie, orele 19 (nu stiu unde, dar ne gasesti tu dupa miros), ne vom intalni iarasi. Cu niciun chip nu vrem sa facem si noi o intalnire omeneasca, vara, in iunie sau toamna in septembrie, trebuie musai sa ne cacam pe noi de frig si sa ne afumam prin carciumi, ca la teresa sau pe malul lacului ar fi urat, da?


Al vostru, atat de scump, de drag si de dorit
Dan Cârlea